Astăzi am fost atât de
plictisită de cotidian încât am vrut să mă întorc în trecut, să-mi aduc aminte
de cum era o dată. Astăzi m-am săturat să fiu eu cea de acum, şi îmi era
incredibil de dor de „eu cea de demult” . Astăzi în drumul obişnuit spre şcoală m-am oprit câteva secunde în
stradă şi m-am gândit. Astăzi trebuia să fie o zi specială care să iasă total
din normalitate, din restul zilelor ce au trecut şi aveau să vină. Astăzi aveam să trăiesc iar în trecut. Şi l-am sunat, am zâmbit nostalgic şi i-am spus „Vin
la tine?” şi el mi-a făcut jocul. Astăzi ne-am prefăcut că toate aceste luni
cât am stat despărţiţi s-au şters şi suntem din nou împreună, din nou copii ăia îndrăgostiţi. Chestia e că ne-am prefăcut atât de bine de ziceai că era reală toată iubirea noastră. Dar oricum eu îl iubesc, oricum l-aş fi iubit şi dacă azi nu ar fi vrut şi
el să fie al meu. Dar am iubit să stau din nou la el în pat, să-i simt
respiraţia fierbinte pe gâtul meu şi buzele mişcându-se suav pe obrajii mei
grăsuţi. Am iubit să văd că totul era la fel, deşi trecuse atâta timp. Cred că atunci când e iubire adevărată oricât timp ar trece, atunci când cei doi se revăd sentimentele au aceeaşi intenstiate. Am iubit
să o văd pe mama lui zâmbindu-mi cu căldură şi vorbindu-mi de parcă vroia din
nou să se lovească de mine prin casă, aproape în fiecare dimineaţă. Azi noi
ne-am prefacut că ne iubim şi cred că ne-a ieşit atât de bine încât mă întreb şi acum : ne prefacem în continuare sau chiar avem sentimente ? Acum cred că mi-e deja dor de
el. Dar oare mâine va fi la fel ? Nu ştiu. Dar azi a fost special, azi a fost
ziua noastră, azi am adormit după atâta timp la el în braţe. Azi sunt fericită.
Azi îl iubesc. Mâine nu ştiu... Poate...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu